De mai bine de 2 ani am luat decizia de a implementa o platformă ERP modernă și nu pentru că acest lucru era la modă, ci pentru că, în cazul companiei noastre, acest lucru era o necesitate funcțională.

Evidența contabilă și de gestiune o aveam în clasicul WinMENTOR, partea de analize în HIPERANALYZER B.I., C.R.M. –ul într-o aplicație WEB și cu toate acestea fisierele Excel erau înca la greu folosite pentru consultarea cataloagelor de preț de la diverși furnizori externi cu care noi colaborăm în mod curent.

Cerințele noastre au fost foarte clare: doream o soluție ERP modernă care să înglobeze toate aceste elemente, iar pe de altă parte, cautam o echipa cu experiență, în care să avem încredere, care să cunoască specificul activității noastre, modul în care am funcționat până  acum, care să ne împiedice să cerem configurarea unor funcționalități conform celor rigide care existau presetate în WinMENTOR și care practic nu erau maleabile, care să fie capabili să intuiască cerințele noastre sau care să percuteze chiar și la o cerință de genul: “ Vreau o lista similară cu cea din WinMENTOR de la Stocuri la terți, ca și configurare și funcționalitate”.

În privința CRM, mi se pare foarte important ca implementatorul însuși să fie un utilizator al acestuia, din start fiind capabil să furnizeze o anumita funcționalitate a acestuia, care să fie adaptată și completată conform cerințelor noastre. Și, de asemenea, o echipă de implementatori care să fie suficient de convingători sau reticenți în implementarea anumitor cerințe emise de noi, astfel încât să nu cădem în capcana de a crea functionalități prea întortocheate, în entuziasmul accesului la o platforma care poate pune în practică tot ceea ce ceri, față de clasicul WinMENTOR. Soluția SOFTONE ERP implementata cu echipa ERP Concept Solutions din Cluj Napoca pot spune că a fost alegerea inspirată a anului 2014 în viața companiei mele.

Teodora Parcalab, Administrator AXELEN SRL , http://www.axelen.ro/